Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că premierul Victor Ponta ar trebui să reia într-un timp cât mai scurt atribuţiile de prim ministru.

Cred că premierul, ţinând cont de starea medicală și de sfaturile medicilor, a considerat că în faza actuală trebuie procedat în acest fel. Este posibil și dreptul pe care îl are să uzeze de el”, a declarat Tăriceanu, la Antena 3.

El a adăugat că “acest intermezzo ar fi de dorit să fie cât mai scurt”.

Referitor la o posibilă retragere a premierului Ponta, Călin Popescu Tăriceanu a declarat: “Nu am sesizat la Victor Ponta vreo intenţie, vreo vagă intenţie de a se retrage”.

Premierul Victor Ponta a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, ca a decis să se autosuspende din funcţie, pentru o perioadă de 28 de zile, după operaţia la genunchi pe care a făcut-o în Turcia.