Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri că, de îndată ce Ministerul Justiţiei va trimite la Senat cererea privind reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, aceasta va fi tratată cu maximă celeritate.

De îndată ce cererea va sosi la Senat, va fi tratată cu maximă celeritate, dacă va sosi astăzi, sau săptămâna viitoare”, a spusTăriceanu.

El a adăugat că solicitarea care îl priveşte pe senatorul Dan Şova vor fi înaintate comisiei juridice, iar ulterior, plenul va lua hotărârea privind încuviinţarea cererii de reţinere şi arestare preventivă.

Aceste proceduri nu depind de dorinţa mea. Nu confundaţi rolul de preşedinte al Senatului, nu sunt conducătorul instituţiei ca managament, deciziile sunt luate de Biroul Permanent şi de plen. Cred că în astfel de situaţii, de o asemenea gravitate, precum arestarea preventivă, deciziile nu se iau bătând din palme. Dacă componenta administrativă poate fi pusă pe repede înainte, când e vorba de analiza comisiei juridice, acolo trebuie făcută fără presiune”, a mai spus Tăriceanu.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis vineri procurorului general să sesizeze Senatul pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, din actele de urmărire penală a rezultat că în perioada 2007-2009, Dan Şova a semnat mai multe contracte şi acte adiţionale încheiate între Complexul Energetic Rovinari (CER) şi Complexul Energetic Turceni (CET) pe de o parte şi SCA “Şova şi Asociaţii” pe de altă parte.