Reprezentanţi a peste 60 de universităţi şi licee de elită din Europa vor participa, în perioada 2 – 9 martie, în Bucureşti şi Constanţa, la târguri destinate celor ce sunt interesaţi să studieze într-un alt stat, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, Zvetlan Danev, coordonatorul proiectului „World Education”.

Cele trei târguri din cadrul „Săptămânii educaţiei în străinătate”, eveniment organizat în cadrul proiectului internaţional „World Education”, vor avea loc pe 2 şi 3 martie, 8 şi 9 martie, la Bucureşti, respectiv pe 7 martie la Constanţa.

Zvetlan Danev a precizat că târgul din Capitală desfăşurat în acest weekend se va baza pe programe de învăţământ superior şi master, iar cel de săptămâna viitoare pe licee de elită.

Potrivit World Education, forumul se desfăşoară aproape de sfârşitul campaniei de admitere pentru universităţile din Olanda, Danemarca, Franţa, Elveţia.

Evenimentul va oferi şi o a doua şansă pentru cei interesaţi să studieze în Marea Britanie, unde în mod oficial sesiunea de aplicaţii s-a încheiat pe 15 ianuarie. Acest lucru va fi posibil prin procedura ‘on spot admision’, pe care universităţile britanice o vor aplica în zilele de târg printr-un interviu de 15 minute. Candidaţii care susţin cu succes interviul vor primi o scrisoare de ‘admitere condiţionată’ şi vor fi admişi automat, după prezentarea ulterioară a diplomei de bacalaureat sau de licenţă şi rezultatul testului de limbă străină.

‘Politicile universităţilor din Marea Britanie sunt neschimbate şi nu sunt afectate de controversele apărute în Anglia cu privire la problema emigrării şi permisele pentru dreptul la muncă pentru cetăţenii români şi bulgari’, a spus Svetlan Danev.

Potrivit acestuia, interesul universităţilor britanice pentru studenţii români este constant, iar la sfârşitul anului 2012, cu peste 4.600 de studenţi, România a rămas în Top 10 state membre UE pentru numărul de studenţi în Marea Britanie şi este de aşteptat ca după sesiunea de admitere de anul acesta cifra lor să fie de peste 5.500.

Două universităţi din Marea Britanie au anunţat un sprijin financiar suplimentar pentru fiecare candidat admis din România.

Danev a precizat că Universitatea din Salford va oferi o bursă socială specială de 1.500 de lire sterline, ce va fi acordată în mod automat în numerar pentru fiecare student din România înscris la studii universitare. Universitatea acordă şi o bursă suplimentară de 2.000 de lire sterline pentru studenţii cu rezultate remarcabile şi respectiv câte 1.500 şi 4.000 de lire sterline reducere din taxele de studiu pentru masterate şi MBA.

Universitatea Bradford a anunţat de asemenea burse speciale pentru toţi solicitanţii din România cu diplome notate peste 9,00, care vor primi 3.500 de lire sterline în primul an şi alte 1.000 de lire sterline în anul 2 şi 3, dacă vor păstra performanţele academice. Toţi ceilalţi cetăţeni români vor primi 500 de lire în mod automat în momentul înscrierii.

Olanda oferă admitere timpurie pentru români pentru cele mai populare programe. Ţara se plasează pe locul al doilea în Europa din punct de vedere al atractivităţii, ‘cu peste 1.500 de programe în limba engleză şi taxe de studiu mici’.

Servicii gratuite de consultanţă educaţională pentru admitere în Danemarca şi Franţa şi masterate accesibile sunt printre cele mai importante teme ale evenimentului „Săptămâna educaţiei în străinătate”.

World Education aduce la Bucureşti şi colegii de elită din Marea Britanie, Elveţia şi Germania. Organizatorii evenimentului vor anunţa un concurs de burse pentru elevi de 16 ani.

Totodată, în cadrul evenimentului „Săptămâna educaţiei în străinătate” vizitatorii vor avea ocazia să-şi aleagă cea mai potrivită tabără de limbi străine din peste 300 de propuneri. Vor fi organizate şi seminarii specializate pentru elevi şi părinţi, susţinute chiar în colaborare cu studenţi români care urmează cursuri în străinătate.