Firma de salubrizare Romprest a anunţat că programul „Luna de curăţenie” a început şi că în decursul acţiunii se vor curăţa şi spăla arterele, trotuarele şi căile de acces pietonal, staţiile şi refugiile RATB. De asemenea se vor amenaja 5,6 milioane metri pătraţi de zonă verde.

„Peste 2.000 de agenţi de salubritate ai Romprest şi utilajele speciale vor acţiona 24 de ore din 24 în Luna Curăţeniei, echipele companiei urmând să cureţe aproximativ 2.000 de străzi în fiecare zi, din sectoarele 1 şi 5. Peste 5.600.000 de metri pătraţi de zonă verde, la nivelul Municipiului Bucureşti, va fi amenajată şi întreţinută de angajaţii noştri”, a declarat, marţi, Sorin Velicu, directorul operaţional al companiei Romprest.

„Luna Curăţeniei” înseamnă 24 de ore din 24, acţiuni de măturat manual şi întreţinere a străzilor, măturat mecanizat cu ajutorul autoperiilor colectoare, stropit şi spălat arterele folosind apă din puţurile proprii de mare adâncime şi soluţii ecologice speciale, precum şi răzuitul rigolelor, respectiv colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor stradale prin valorificare sau depozitare la rampe ecologice.

În ceea ce priveşte plantarea de copaci se pare că bucureştenii mai au de aşteptat şi asta pentru că plantarea de arbori şi arbuşti noi ţine de fondurile alocate de primăriile locale, care de multe ori sunt puse pe ultimul plan în lista de priorităţi. Având în vedere că o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană ţara noastră este obligată, prin normele europene, ca până în 2014 suprafaţa verde pe cap de locuitor să ajungă la 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor, de la cei 23,2 metri pătraţi de acum, este necesară înverzirea a 443 de hectare din oraş.