Un tren care transporta petrol a deraiat şi a luat foc în vestul Canadei, fără ca cineva să fie rănit, a anunţat sâmbătă Biroul pentru securitatea transporturilor din Canada (BST), potrivit Mediafax.

Anchetatorii au fost trimişi la locul deraierii, în regiunea Gainford (un sat situat la 80 de kilometri vest de Edmonton)”, a explicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al BST, Chris Krepski.

Nu a fost semnalat niciun rănit„, a precizat el.

Trenul aparţinând companiei naţionale canadiene (CN) avea 13 vagoane, dintre care patru transportau petrol şi nouă gaz petrolier lichefiat, a deraiat în jurul orei locale 01.00 (08.00 ora României), din motive încă necunoscute.

Circa 100 de locuitori din Gainford au fost evacuaţi de Jandarmeria regală din Canada (GRC).

Potrivit presei locale, incendiul nu a fost controlat încă şi a fost decretată stare de urgenţă în sector.

La 6 iulie, un tren marfar cu 72 de vagoane-cisternă a deraiat în centrul oraşului Lac-Mégantic, din Quebec, provocând moartea a 47 de persoane.