Senatorul Sorin Roşca Stănescu a venit, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat în dosarul în care ANI l-a reclamat că nu ar fi trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia.

Sorin Roşca Stănescu a spus, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a fost citat telefonic de procurori să se prezinte pentru a da declaraţii.

Senatorul a precizat că nu are calitate de urmărit în acest dosar şi că va depune probe pentru dovedirea nevinovăţiei sale.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în 15 octombrie, că a sesizat Parchetul instanţei supreme să facă verificări în cazul senatorului Sorin Roşca Stănescu pentru fals în declaraţia de avere.

ANI susţine că Sorin Roşca Stănescu nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse la 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea activelor financiare (depozite) deţinute de copiii minori ai acestuia la bănci din România şi Elveţia.

„Valoarea totală a activelor financiare (depozitelor) nemenţionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 de euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 CHF (aprox. 143.000 euro)”, preciza ANI într-un comunicat de presă.

ANI a sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, „având în vedere existenţa indiciilor temeinice privind posibila încălcare de către Sorin Roşca Stănescu a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism”.

Totodată, ANI a mai stabilit că Sorin Roşca Stănescu s-a aflat în stare de incompatibilitate de la preluarea mandatului în Parlament, în 19 decembrie 2012, până în 16 aprilie 2013, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Aero Marina Club SRL.