Bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire pot solicita pornirea căldurii prin intermediul asociaţiilor de locatari, furnizarea în regim permanent pentru locuinţele arondate Radet urmând să fie operată în funcţie de evoluţia temperaturilor, susţin reprezentaţii distribuitorului.

Conform legii, furnizarea de încălzire în regim permanent se va face dacă, timp de trei zile consecutiv, între orele 18:00 şi 6:00, se înregistrează valorii medii ale temperaturii aerului exterior de 10 grade Celsius sau mai mici.

Numărul apartamentelor racordate la sistemul centralizat de încălzire era, la nivelul lunii mai a acestui an, de 567.657, în scădere cu 0,2% faţă de 2011, reiese din cele mai recente date ale Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

În cazul Radet, preţul de facturare aprobat este de 169,8 lei/GCal, în timp ce preţul de furnizare aprobat este de 325 lei/GCal. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că se aşteaptă ca gigacaloria să se scumpească în acest an cu circa cinci procente, pe fondul majorării preţurilor gazelor naturale, însă a dat asigurări că bucureştenii nu vor suporta din propriile buzunare această scumpire.