Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ecaterina Andronescu, a declarat duminică că a primit informări din partea inspectoratelor şcolare Timiş şi Suceava că în cele două judeţe cursurile vor fi suspendate luni.
Potrivit ministrului, cursurile vor fi suspendate în toate şcolile din cele două judeţe.
”Inspectoratele pot lua decizia de a suspenda cursurile doar în anumite localităţi unde condiţiile meteorologice nu permit sau la nivel de judeţe. Inspectoratele şcolare pot lua decizia suspendării cursurilor în situaţii speciale. Până acum nu am primit informaţii privind suspendarea cursurilor decât de la inspectoratele din Timiş şi Suceava”, a declarat ministrul Educaţiei.
Potrivit ordinului de ministru al Educaţiei privind structura anului şcolar 2012-2013, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerilor unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii.
Acelaşi ordin prevede că modificarea structurii anului şcolar se aprobă cu condiţia recuperării orelor pierdute.