Senatul american a confirmat joi nominalizarea lui Samantha Power ca ambasadoare a Statelor Unite la ONU, un vot salutat de către preşedintele Barack Obama.

O specialistă în drepturile omului şi genocide, Samantha Power, în vârstă de 42 de ani, o înlocuieşte pe Susan Rice, care a preluat conducerea Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă. Nominalizarea sa a fost confirmată cu 87 de voturi la zece.

Într-o audiere în Senat, la jumătatea lui iulie, Power a declarat că va apăra „neobosit” Israelul la ONU şi că va lupta pentru ca această ţară să obţină un mandat de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate.

După nominalizare, Power a fost criticată pentru că a sugerat, în 2002, suspendarea ajutorului umanitar acordat Israelului şi efectuarea, în schimb, a unor investiţii în valoare de miliarde de dolari în teritoriile palestiniene. Ea a declarat că regretă aceste afirmaţii vizând o influenţă excesivă a grupurilor de lobby proisraeliene în Statele Unite.