Grupurile parlamentare reunite ale PSD au decis, în ședința de luni, să nu participe la votul pentru învestirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE, a declarat președintele interimar al social-democraților, Rovana Plumb.

Nu s-a făcut niciun fel de vot, a fost o decizie luată prin consens în cadrul reuniunii grupurilor reunite, nu susținem nominalizarea făcută de către președinte (n.r. — Klaus Iohannis) și nu vom participa la vot„, a afirmat Rovana Plumb.

Întrebată dacă va cere, în ședința coaliției, ca și cei din ALDE să se abțină și să nu participe la votul de marți, ea a spus că temele întâlnirii sunt cele socio-economice și de guvernare.

În ceea ce privește poziția privind nominalizarea, ea nu se va discuta în coaliție„, a mai spus liderul PSD.