Ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar va fi suspendată în Sectorul 4 începând de joi şi până pe 9 ianuarie, au anunţat reprezentanţii Primăriei acestei unităţi administrative.

Prin această măsură, Primăria Sectorului 4 doreşte să vină în sprijinul cetăţenilor care, grăbiţi să se aprovizioneze cu produse pentru masa de Sărbători şi să cumpere bradul de Crăciun şi cadouri pentru cei dragi, pot uita că parcarea neregulamentară a autovehiculelor atrage după sine ridicarea acestora, potrivit sursei citate.

În toată această perioadă, excepţie de la această decizie vor face autovehiculele care vor bloca accesul în spitale, instituţii de interes public şi local, staţii RATB şi intersecţii. Autovehiculele parcate în aceste zone vor fi ridicate de către utilajele aparţinând societăţii care desfăşoară activităţi în acest sens pe raza Sectorului 4. În plus, proprietarii autovehiculelor sunt pasibili de sancţiuni aplicate de Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.