Reprezentanţii Muzeului Literaturii Române Iaşi au declarat că sâmbătă va fi prima zi când cei care doresc să citească o carte pot veni în Parcul Lecturii de la muzeul „Vasile Pogor”.

Iulian Pruteanu, coordonatorul departamentului Programe Culturale, din cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi, a declarat că ideea înscrie în strategia de revitalizare a Muzeului Literaturii Române Iaşi şi presupune construirea unei biblioteci fizice cu acces liber şi gratuit, pentru a facilita lectura în aer liber.

Conform sursei citate, primii paşi au fost realizaţi, existând deja câteva cărţi care vor ocupa rafturile bibliotecii. Persoanele care aleg să-şi petreacă timpul în Parcul Lecturii din faţa Casei Pogor au acum opţiunea de a lua cu împrumut o carte de citit.

„Orice contribuţie este binevenită. Iubitorii de carte şi nu numai sunt invitaţi să doneze în cadrul Retro bazarului din 13-14 iulie. De asemenea, cărţile pot fi donate oricând la sediul muzeului <<Vasile Pogor>>”.