Potrivit Primariei Ploiesti, programul de voluntariat initiat cu sprijinul Politiei Locale Ploiesti, va incepe de luni si „se adreseaza ploiestenilor cu spirit civic, care vor sa se alature reprezentantilor Politiei Locale Ploiesti, in activitatile pe care acestia le deruleaza in vederea mentinerii si respectarii normelor de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice”, scrie Mediafax.

Pot deveni voluntari persoanele majore, fara cazier judiciar sau antecedente penale, au cetatenia romana si domiciliul pe raza orasului Ploiesti si sunt cunoscute „ca avand o conduita civica in comunitate”.

„Selectia si recrutarea voluntarilor in cadrul programului derulat de municipalitate se va face in urma unui interviu care va avea la baza un dosar ce va include urmatoarele documente: copie act de identitate, cazier judiciar, adeverinta eliberata de catre medicul de familie ca nu se afla in evidenta cu boli contagioase si neuropsihice”, arata Primaria Ploiesti.

Cererile de inscriere se depun la sediul Politiei Locale Ploiesti.

„In cadrul Programului de voluntariat, persoanele selectate vor actiona in zona de domiciliu, prin sesizarea si transmiterea faptelor de natura contraventionala din domeniile de activitate ale Politiei Locale Ploiesti, prin Dispeceratul institutiei, la numarul de telefon 0244/954, precum si prin intermediul altor instrumente de comunicare puse la dispozitia voluntarilor in acest sens”, mai precizeaza sursa citata.

Totodata, voluntarii ii vor insoti pe politistii locali la fata locului, putand avea si calitatea de martor.

De asemenea, voluntarii vor avea obligatia de a pastra confidentialitatea datelor.