Mohamed al-Megaryef, preşedintele Adunării naţionale libiene, cea mai înaltă autoritate politică a ţării, şi-a prezentat marţi demisia Adunării, spunând că se conformează astfel legii de excludere din viaţa politică a foştilor colaboratori ai regimului Ghaddafi, relatează AFP.

„Toată lumea trebuie să se supună legii, din respect pentru legalitate şi democraţie. Vreau să fiu primul care se conformează legii şi vă prezint demisia mea”, a declarat dl Megaryef în cursul unei sesiuni plenare a Congresului General Naţional (CGN).

Congresul trebuie să valideze demisia lui Megaryef, un nou preşedinte urmând a fi ales în zilele următoare, a indicat un membru al CGN.

„Plec cu fruntea sus, cu conştiinţa liniştită”, a declarat Megaryef, vizibil emoţionat, afirmând că şi-a „epuizat toată energia în serviciul naţiunii”.

Această demisie era de aşteptat după adoptarea în 5 mai a unei legi controversate care elimină din viaţa politică personalităţile care au ocupat posturi de răspundere sub fostul regim (1 septembrie 1969 – octombrie 2011).