Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a deschis joi, la Romexpo, ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR).

“Această manifestare este una de referință pentru noi, pentru Romexpo, dar şi pentru industria turismului, industrie care, ca multe alte ramuri economice, are nevoie de sprijin adiacent și cred că dezvoltarea infrastructurii este cel mai important lucru. (…) Multe ramuri economice au acest handicap din cauza lipsei infrastructurii. Încercăm, prin toate prerogativele pe care le avem la nivel naţional de Cameră de Comerţ a României să impulsionăm acest aspect de care depindem cu toţii”, a declarat Daraban.

Potrivit acestuia, CCIR a făcut până acum “eforturi colosale”, pentru a menține industria turismului pe “linia de plutire”.

“Este nevoie de sprijin din partea guvernului, din partea statului român, în ceea ce privește măsurile adiacente care pot sprijini dezvoltarea turismului. Sperăm ca agenda publică să nu mai fie plină de teme precum numărul de câini alocați unei stâne și să aducă la suprafață proiectele de care avem nevoie (…) Instituția pe care o conduc, prin brațul economic Romexpo SA, va încerca și în anii următori să țină cel puțin două ediții ale Târgului de Turism”, a subliniat Daraban.

Directorul general al Romexpo, Mihai Costriș, a declarat pentru Eoficial.ro că Târgul de Turism al României este locul în care, în fiecare an, publicul larg intră în contact cu agențiile de turism, tour-operatorii, organizațiile și asociațiile de turism, administrațiile locale și regionale.

“La ediția de primăvară a Târgului de Turism vizitatorii pot descoperi oferte pentru toate gusturile și toate buzunarele, începând de la turismul cultural, turism de tratament, rural sau de business, și până la turismul de aventură”, a precizat Mihai Costriș.

El a subliniat că Târgul de Turism organizat de Romexpo este cel mai bun prilej pentru vizitatori să cumpere vacanțe la prețuri promoționale, de care nu ar beneficia în mod normal, în restul anului.

“Îi invit să nu rateze cele patru zile de târg, mai ales că vor avea ocazia să viziteze și Festivalul de spiritualitate, medicină alternativă și terapii complementare, dar și expoziția de articole sportive Expo Sport și Agremenet, care se desfășoară în aceeași perioadă”, a mai spus Mihai Costriș.

La Târgul de Turism al României vor participa în calitate de expozanţi şi co-expozanţi 285 de firme din 15 ţări: Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria, suprafaţa expoziţională ocupată fiind de peste 13.800 mp.

Târgul de Turism al României este organizat şi găzduit de Romexpo, bianual, primăvara şi toamna, cu sprijinul Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), în calitate de partener strategic, şi al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României se va desfăşura între 25 şi 28 februarie în Pavilioanele C1 – C6. Programul de vizitare este de joi, 25 februarie, până sâmbătă, 27 februarie, de la ora 10.00 la ora 18.00, şi duminică, 28 februarie, de la ora 10.00 la ora 16.00. Preţul unui bilet de acces este de 10 lei.