Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu susţine că democrat-liberalii se întâlnesc cu reprezentanţii Guvernului nu pentru a coabita, ci pentru a prezenta soluţii economice.

Cătălin Predoiu a declarat, joi, la deschiderea Şcolii de Vară a Organizaţiei Pensionarilor şi a Vârstei a treia a PDL de la Eforie Nord, că democrat-liberalii au primit critici din partea unor reprezentanţi ai opoziţiei pentru că au solicitat să se întâlnească cu Guvernul.

„Am fost criticaţi voalat de unii colegi din opoziţie pentru faptul că am cerut Guvernului Victor Ponta să discutăm despre economie. Faptul că am cerut acest lucru probează forţă interioară, probează responsabilitate. Noi nu putem sta să vedem cum românii suferă şi să ne bucurăm că Guvernul Ponta este incapabil. Noi suntem preocupaţi de incompetenţa acestui guvern şi suntem obligaţi de responsabilitatea pe care o avem faţă de cetăţeni, să-l tragem de mânecă şi să-i spunem iată soluţia, domnule Ponta. Înţelegem că nu ştii despre ce-i vorba, dar iată soluţia, fă ceva pentru oameni, nu sta acolo şi vorbii la televizor. Ăsta e motivul pentru care ne întâlnim cu acest guvern. Ne întâlnim nu să coabităm, ci ne întâlnim să luptăm, să luptăm cu argumente şi să luptăm pentru români. Este important să transmiteţi în societate acest mesaj ca să eliminăm orice confuzie pe care unii mai puţin prieteni o lansează din când în când”, a afirmat Predoiu.

El a adăugat că PDL face opoziţie puternică, „dar şi inteligentă”, forţa neexcluzând inteligenţa, şi a susţinut că democrat-liberalii vor să combine „aceste lucruri”.