Până în acest moment, în Prahova au fost confirmate 48 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19, potrivit informațiilor oferite astăzi de Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, județul Prahova ocupă locul 29 în lista județelor după numărul de persoane bolnave. Primele două poziții sunt ocupate de județul Suceava, 1910 cazuri pozitive, și capitala București, 866 cazuri pozitive.

495 de persoane se află în autoizolare la nivelul județului Prahova, iar alte 619 în carantină, conform celor mai recente date de astăzi.

Un singur cadru medical este infectat în acest moment în Prahova, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.