Premierul Ponta s-a declarat gata să preia ideile economice lansate de PDL, după ce le va analiza impactul şi dacă se dovedesc bune, subliniind că opoziţia trebuie să vină cu astfel de idei constructive şi nu cu „înjurături, scandal şi poze în pielea goală pe la mare”, asemenea lui Băsescu şi Udrea.

Prim-ministrul a declarat duminică seară, că ziua de luni şi-o va petrece în discuţii cu ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, şi va solicita şi analiza măsurilor economice propuse de PDL.

„Fără niciun fel de ironie sau polemică politică, am văzut, ieri, PDL, care e partidul de opoziţie, a lansat nişte idei economice. Eu vreau şi le-am cerut colegilor mei mâine (luni – n.n.) să le analizeze ca şi impact bugetar ce înseamnă, câţi bani câştigăm, câţi bani pierdem, şi dacă se dovedesc nişte măsuri serioase, la modul cel mai direct o spun, vreau să discutăm, cu domnul Predoiu, cu cine o fi, <<domn’e, haideţi veniţi cu ele!>>. Vreau să le fac un impact întâi, să văd…”, a spus Ponta.

El a adăugat că va discuta cu toate grupurile parlamentare bugetul pentru 2014, iar lucrurile bune este gata să le preia.

Întrebat dacă ar putea discuta aceste măsuri economice cu Elena Udrea, din partea PDL, Ponta a spus că probabil PDL are o echipă care se ocupă economie, iar rolul opoziţiei este să critice guvernarea şi să propună măsuri mai bune sau constructive.

„Eu cred că într-o ţară normală e bine să ai opoziţie (…). Problema este dacă ai o opoziţie gen Băsescu, Udrea, cu înjurături şi cu scandal şi cu poze în pielea goală pe la mare, sau dacă poţi să ai o opoziţie aşa cum am încercat şi noi să facem, în 2011 până în 2012, în care să spui <<domn’e, nu e bine ce face guvernul, noi propunem să facem aşa>>”, a declarat Victor Ponta.

Sursa: Mediafax.