Înaintea şedinţei conducerii USL, premierul Victor Ponta a declarat că agenda discuţiilor din programul vizitei oficiale pe care o face în Germania vizează relaţiile economice, el precizând că va avea întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România.

„Partea principală este legată de relaţiile economice. Am întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România. Cred că e lucrul cel mai important – să avem locuri de muncă, mari firme germane care continuă să investească în România. Şi, după această parte economică, vin relaţiile politice la nivel european şi regional”, a spus Ponta.

Premierul face, luni şi marţi, o vizită în Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel,scopul declarat fiind, potrivit lui Victor Ponta, o revenire la nivelul anterior a relaţiilor bilaterale care au suferit „o perioadă de îngheţ” în urma crizei politice de anul trecut.

„În mod sigur, vizita din Germania are ca scop o revenire a relaţiilor bilaterale la un nivel care a existat în anii trecuţi şi care anul trecut, în 2012, în urma crizei politice din România, a suferit o perioadă de îngheţ, ca să spun aşa. Acesta este scopul principal. Dar dacă vorbim de politici publice la nivel naţional şi european, lucrurile sunt într-o continuă evoluţie şi nu sunt divizate în alb şi negru, cine-i cu socialiştii şi cine-i cu creştin-democraţii. De altfel, am participat în urmă cu câteva săptămâni la un eveniment care, cel puţin pentru mine, a fost cel mai spectaculos eveniment politic din cariera mea: 150 de ani de la înfiinţarea SPD-ului, la care a fost cancelarul! A fost pentru mine o lecţie de politică de nivel înalt extraordinară”, afirmă Ponta într-un interviu acordat agenţiei Deutsche Welle.