Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că Guvernul va adopta un prim act normativ referitor la bunurile confiscate, iar până la finalul lunii aprilie, în baza unui proiect de lege, se va înființa şi Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate.

Înţeleg că Justiţia şi Finanţele v-aţi înţeles şi bunurile imobile confiscate să fie valorificate fie intrând în propietatea instituţiilor publice, fie, dacă nu există nicun fel de instituţie publică care să poată să folosească acele bunuri, să treceţi la partea de valorificare, care categoric presupune mai mult timp„, a spus Ponta la începutul şedinţei săptămânale de Guvern.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, anunţase la sfârşitul lunii martie că bunurile indisponibilizate în procese penale vor fi valorificate prin intermediul unei noi structuri, denumită Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate, care va fi înfiinţată în baza unui proiect de lege transmis Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă.

Proiectul de înfiinţare a noii agenţii prevedea iniţial că imobilele confiscate, în urma unei decizii a magistraţilor, ar urma să fie transformate în unităţi medicale, de învăţământ sau în sedii ale unor instituţii publice.