Premierul Victor Ponta consideră că există câteva probleme de fond privind numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS, iar “revenirea unei persoane cercetate penal în legătură cu activitatea CNAS reprezintă o situaţie de natură să împiedice buna funcţionare a instituţiei”, se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Agerpres.

Premierul a avut joi o discuţie cu preşedintele CNAS, Doru Bădescu, şi, fiind de părere că limbajul folosit în comunicatul oficial al instituţiei privind numirea lui Lucian Duţă a fost “total nepotrivit”, i-a cerut acestuia să îşi exprime regretul pentru acest ton şi pe viitor să folosească “un limbaj instituţional adecvat”.

Potrivit comunicatului Executivului, faptul că nu a fost publicată în Monitorul Oficial numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi faptul că acesta este cercetat de DNA constituie “problemele de fond” sesizate de premierul Victor Ponta în acest caz.

Locul reprezentantului Administraţiei Prezidenţiale în Consiliul de Administraţie al CNAS a fost neocupat timp de opt luni. După ce, în luna octombrie 2012, prof. dr. Monica Pop a fost numită pe această poziţie prin decret prezidenţial (publicat în Monitorul Oficial), la numai o lună, locul a rămas vacant prin demisia acesteia, din motive de incompatibilitate cu funcţia de director al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, aminteşte Executivul.

“În cazul desemnării doctorului Lucian Duţă, numirea a fost transmisă către Preşedintele CNAS printr-o simplă adresă semnată de consilierul prezidenţial Virgil Păunescu (fost preşedinte CNAS), nefiind publicat niciun decret prezidenţial în Monitorul Oficial”, subliniază sursa.

În plus, doctorul Lucian Duţă face obiectul unor dosare de urmărire penală aflate pe rolul DNA în legatură cu încălcări ale legii privind Sistemul Informatic Unic Integrat de Sănătate din România şi în legătură cu aplicarea taxei clawback. Aceste nereguli au fost sesizate de Corpul de Control al Primului-ministru, de Curtea de Conturi şi de CNAS încă de anul trecut. Toate aceste instituţii au sesizat prejudicii de milioane de euro, se arată în comunicatul emis de Guvern, care a anexat documentele în cauză.

“Primul-ministru consideră că revenirea unei persoane cercetate penal, în legătură cu activitatea CNAS, reprezintă o situaţie de natură să împiedice buna funcţionare a instituţiei. Preşedintele CNAS va aplica legea în vigoare în aşa fel încât să nu blocheze activitatea acestei instituţii atât de importante pentru cetăţeni, însă, până la soluţionarea cauzelor penale, există pericolul ca activitatea dr. Lucian Duţă în poziţia de membru CA să afecteze grav cercetările în cauză, având acces la informaţii cu caracter confidenţial şi de asemenea putând să influenţeze martorii”, susţine sursa citată.

Executivul subliniază faptul că CNAS “este o instituţie extrem de importantă având în vedere că fondurile provin din contribuţiile cetăţenilor şi rolul acesteia este de a răspunde nevoilor contribuabililor”.

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a anunţat miercuri că îşi rezervă dreptul de a nu întruni şedinţele Consiliului de Administraţie până la retragerea nominalizării lui Lucian Duţă ca membru în CA al Casei.

Lucian Duţă, fostul şef al CNAS, a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu să facă parte, în calitate de membru, din Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Lucian Duţă a fost preşedintele CNAS în perioada 2009 – 2012.

În octombrie 2012, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea prof. dr. Monica-Daniela Pop în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru un mandat de patru ani. La scurt timp, aceasta a decis să demisioneze. Astfel, fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă o înlocuieşte în CA al Casei pe Monica Pop.