Premierul Victor Ponta s-a declarat convins, marţi, că senatorul liberal Ioan Ghişe nu are mandat din partea conducerii PNL atunci când face afirmaţii la adresa sa, punctând că nu ar avea de ce să se certe cu preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, pe această temă.

Domnul Ghişe este un personaj simpatic. Sigur, când nu o să mai am sprijinul Parlamentului evident că voi demisiona. Îmi pare rău că am pierdut sprijinul domnului Ghişe, dar asta e. Atunci când am discutat în USL probleme legate de declaraţiile unor parlamentari PNL, mă refeream la cei care – cel puţin aşa credeam eu – sunt apropiaţi de conducerea PNL şi vorbesc, într-un fel sau altul, cu un mandat din partea PNL. În cazul domnului Ghişe, sunt convins că nu are niciun mandat din partea conducerii PNL şi m-aş certa degeaba cu domnul Antonescu. Nu cred că domnul Ghişe îl întreabă pe domnul Antonescu când face declaraţii. Este un personaj independent aşa şi nu mă deranjează”, a spus şeful Executivului, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei de două zile efectuate în Germania, întrebat cu privire la afirmaţiile senatorului liberal la adresa sa.

Senatorul liberal Ioan Ghişe a declarat recent într-un interviu acordat unei publicaţii online că premierul Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia deoarece a trădat electoratul USL prin semnarea acordului de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu.

Marţi, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Mihai Voicu, a declarat, pentru Agerpres, că PNL se delimitează de afirmaţiile senatorului Ioan Ghişe.

“Poziţia domnului senator Ioan Ghişe nu reprezintă poziţia PNL. Ne delimităm de declaraţia făcută de domnul Ghişe. Noi susţinem în continuare, fără rezervă, proiectul politic numit USL şi pe cale de consecinţă Guvernul condus de Victor Ponta şi acţiunile acestui Guvern”, a spus Voicu.