Premierul Victor Ponta a declarat luni, la finalul şedinţei conducerii PSD, că şedinţa CSAT în care se va discuta despre criza refugiaţilor va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, adăugând că, în opinia sa, România nu poate accepta mai mult decât capacitatea sa de 1.500 de locuri.

El a adăugat că a vorbit iniţial cu preşedintele, dar pe partea logistică s-a consultat mai mult cu ministrul de resort.

România trebuie să fie o ţară europeană şi să fie solidară cu tot ceea ce se întâmplă în Europa. Solidaritate înseamnă drepturi şi obligaţii, adică avem aceleaşi obligaţii cu celelalte ţări, trebuie să avem şi aceleaşi drepturi. Iată că acum poate se constată ce nedreptate s-a făcut României cu Schengen. Şi dacă suntem solidari la obligaţii suntem solidari şi la drepturi şi tocmai ţările care acum ne cer să fim solidari în problema refugiaţilor sunt ţările care ne-au tot amânat cu Schengen”, a spus Ponta, precizând că aceasta va fi şi poziţia Guvernului în negocierile cu statele membre.

Premierul a spus că nu se pune problema unei condiţionări în a accepta imigranţi doar dacă România va intra în spaţiul Schengen, însă este o problema asupăra căreia ţara noastră atrage atenţia.

Să spunem un lucru pe care toată lumea îl constată azi, că vrem să fim solidari cu ţările europene la obligaţii şi la drepturi, se înţelege foarte clar”, a subliniat prim-ministrul, potrivit Mediafax.