Polonia se va opune, la nivelul Uniunii Europene, oricărui plan de modificare a regulilor imigraţiei la nivel comunitar, avertizează premierul Donald Tusk, după ce omologul său britanic, David Cameron, a evocat posibilitatea modificării criteriilor de acordare a indemnizaţiilor imigranţilor din UE, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Dacă cineva doreşte modificarea unui tratat UE pentru a face acest lucru posibil, fie că este vorba de David Cameron sau de oricine altcineva, Polonia va exercita dreptul de veto„, a declarat Tusk.

Acest tip de modificare necesită unanimitate şi atât timp cât state precum Marea Britanie, Polonia, Germania sau Olanda vor fi membre UE, modificarea tratatului va fi imposibilă„, a insistat premierul polonez.

Dacă premierul Cameron vrea să schimbe regulile din Marea Britanie, unde există deficienţe şi unde se poate abuza de sistemul social, sigur că are dreptul să o facă„, a subliniat Tusk.

Dar nici acolo nu pot fi adoptate reglementări care să vizeze un singur grup naţional, ci trebuie să fie vizaţi toţi potenţialii beneficiari; nimeni nu are dreptul să îi stigmatizeze pe polonezi sau orice alt grup particular„, a spus Tusk.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a criticat, într-un interviu acordat BBC, privilegiile de care beneficiază imigranţii polonezi din Marea Britanie.