Poliţiştii români trimişi în Anglia să ajute la combaterea infracţiunilor comise de persoane din România au devenit subiect de presă în Marea Britanie, jurnaliştii locali relatând pe larg despre acţiunile în care sunt implicaţi aceştia şi despre sprijinul real adus autorităţilor locale.

Potrivit Poliţiei Române, în oraşul Birmingham au fost „detaşaţi” temporar, săptămâna aceasta, patru poliţişti de la Biroul Autostrăzi al Direcţiei Rutiere, care lucrează alături de agenţi din Marea Britanie, Polonia şi Lituania.
Cei patru au fost trimişi în Anglia la solicitarea autorităţilor britanice, în cadrul operaţiunii numite Trivium.

Poliţiştii efectuează controale în trafic, asigură schimbul de informaţii şi acordă asistenţă de specialitate în cazurile în care legislaţia rutieră este încălcată de cetăţeni români, a precizat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

La rândul său, tabloidul DailyMail a publicat, miercuri seară, un amplu material despre colaborarea poliţiştilor britanici cu cei din România, Polonia şi Lituania, având ca ţintă infracţionalitatea în rândul celor veniţi din aceste ţări est-europene.

Autorităţile britanice citate în articol subliniază că mulţi dintre infractori acţionează în grupări organizate şi utilizează reţeaua rutieră să se deplaseze dintr-un loc în altul, pentru a evita să fie depistaţi şi prinşi. De asemenea, este remarcat faptul că grupările infracţionale reprezintă un real pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic în condiţiile în care vehiculele lor, probabil, nu sunt asigurate, iar şoferii nu deţin permis valabil. Tot DailyMail precizează că în cadrul operaţiunii Trivium sunt implicaţi patru poliţişti români şi câte doi din Polonia şi Lituania.