PNL consideră că sistemul atașaților economici trebuie complet depolitizat, subliniind că un acord între partidele parlamentare în acest sens ar fi extrem de util.

Sistemul atașaților economici trebuie complet depolitizat și așezat doar pe criterii de performanță. Un acord pe această temă, între toate partidele parlamentare, ar fi extrem de util pe termen lung„, arată liberalii într-un comunicat citat de Agerpres.

PNL susține că la momentul actual, performanța activității de sprijinire a exporturilor românești și de atragere a investițiilor străine este intolerabil de scăzută, „ceea ce chiar și unii lideri PSD recunosc, atunci când îi ia gura pe dinainte și uită să ne mintă tot timpul„.

Liberalii menționează că în programul lor de guvernare a fost deja introdusă ideea înființării unei „agenții de tip TPO (Organizație pentru Promovarea Comerțului), folosind experiența altor țări din UE„, ca și soluția alternativă, respectiv “înființarea Agenției Române de Investiții și Promovare a Exporturilor (Romanian Trade & Invest), pentru atragerea unei noi generații de investiții străine și promovarea exporturilor românești pe piețe diversificate„.

PNL afirmă că are voința politică, dar și capacitatea ca, încă din primul an de după preluarea guvernării, să întreprindă mai multe măsuri. Astfel, sunt indicate creșterea eficienței promovării exporturilor românești și a activității de atragere a investițiilor străine în România, fiecare cu cel puțin 8-10%, menținerea unui ritm de creștere a eficienței acestor două activități cu cel puțin 5%, evaluarea profesională, minuțioasă, a eficienței în activitate a diplomaților economici ai României, aplicarea generalizată a unui ghid complet, amănunțit, funcțional și obligatoriu de conduită și performanță profesională pentru toți cei implicați în promovarea exporturilor românești și atragerea investițiilor străine.

De asemenea, sunt indicate redactarea și publicarea online, pe paginile tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, a unor ghiduri amănunțite, permanent aduse la zi, cu toate informațiile necesare exportatorilor români și investitorilor străini interesați de România, așezarea veniturilor tuturor categoriilor de persoane care lucrează pentru promovarea exporturilor și atragerea investițiilor străine în strictă corelație cu rezultatele obținute, accesul și promovarea în funcții de execuție și de conducere în ambele domenii — acela menit să conducă la creșterea exporturilor românești, ca și cel menit să ducă la creșterea investițiilor străine în România — exclusiv în funcție de competența și de rezultatele profesionale.