Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, consideră că alegerea lui Liviu Dragnea în funcția de președinte interimar al PSD reprezintă o „soluție de avarie” ingrată, având în vedere că acesta a primit o condamnare la închisoare cu suspendare.

Pe culoarele democrației, PSD a ajuns să alerge pe sens interzis. De la un președinte învinuit penal, marele partid de stânga a reușit ieri performanța să-și aleagă, chiar și interimar, unul gata condamnat penal. Dragnea, părintele migrației politice deșănțate, a fost soluția de avarie pe care PSD-ul a reușit să o găsească la dezastrul lăsat în urmă de Ponta. (…) PSD se găsește în ingrata situație de a fi condus de un condamnat la închisoare cu suspendare pentru fraudarea unui scrutin și de a gestiona guvernul printr-un învinuit penal, nefrecventabil din perspectiva partenerilor externi”, afirmă Dolha într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Liderul liberal bistrițean consideră că „o stângă puternică nu poate fi nicidecum una condusă de oameni cu care partenerii occidentali nu-și permit să stea la aceeași masă” și se întreabă cât de jos a ajuns PSD, câtă vreme liderii săi au „probleme grave de imagine”.