Piaţeta Regelui a fost inaugurată joi, în Capitală, de primarul Sorin Oprescu în prezenţa Regelui Mihai, cu ocazia zilei de naştere a acestuia, la eveniment adunându-se aproximativ 200 de oameni pentru a-i aduce un omagiu fostului monarh.

Regele Mihai, care împlineşte joi 91 de ani, a fost însoţit la eveniment de Principesa Margareta şi principii Radu şi Nicolae.

Piaţeta Regelui a fost inaugurată la intersecţia Şoselei Kiseleff cu strada Ion Mincu, unde a fost amplasat un monument cu bustul Regelui Mihai şi plachete cu un fragment din discursul pe care acesta l-a susţinut anul trecut în Parlament, dar şi cu o scurtă cronologie din istoria familiei regale a României, puse de-o parte şi de alta.

În faţa monumentului s-au adunat aproximativ 200 de persoane cu steaguri regale şi pancarte cu fotografii ale membrilor familiei regale însoţite de texte ca „România noastră – trecut, prezent şi viitor” şi „Monarhia salvează România”.

Sursa: Mediafax.