A doua rachetă cu rază medie de acţiune a fost transferată de Coreea de Nord pe coasta de est  şi a instalat-o pe un lansator mobil, a transmis, vineri, agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, citând un înalt responsabil de la Seul.

„S-a confirmat că nord-coreenii au transportat cu trenul, la începutul săptămânii, două rachete (de tip) Musudan cu rază medie de acţiune către coasta de est şi le-au instalat pe vehicule echipate cu un dispozitiv de lansare”, a declarat un oficial de rang înalt citat de agenţie.

Racheta de tip Musudan, dezvăluită prima dată la o defilare militară în octombrie 2010, ar avea o rază de acţiune teoretică de aproximativ 3.000 de kilometri, adică ar avea capacitatea de a atinge Coreea de Sud şi Japonia.

Raza de acţiune a rachetei poate atinge aproximativ 4.000 de kilometri în cazul în care aceasta are o încărcătură uşoară, putând, deci, să lovească, în mod teoretic, Insula Guam, în Pacific, pe care se află baze militare americane importante.

Coreea de „Nord este aparent pregătită să lanseze aceste rachete fără avertisment”, a declarat un oficial sud-coreean de rang înalt.