Poliţiştii bucureşteni au descins, marţi, la sediile a opt agenţii de turism, după ce anchetatorii au înregistrat peste 90 de plângeri din partea unor persoane care au plătit între 500 şi 1.800 de euro pentru vacanţe în care n-au mai ajuns niciodată.

Potrivit poliţiştilor, clienţii celor opt agenţii vizate de percheziţii s-au plâns că reprezentanţii firmelor le-au luat sume importante de bani pentru vacanţe „de vis” în Spania, Franţa şi Turcia, însă, după ce au achitat banii, nu au mai reuşit să dea de aceştia. Dacă unele agenţii erau închise şi nu mai răspundea nimeni la telefon, altele îşi dăduseră jos până şi firmele de la intrare.

Poliţiştii au dat ca exemplu cazul unui bărbat care, după ce a plătit 3.000 de euro pentru un sejur în Antalya alături de familie, a fost sunat cu o zi înaintea plecării şi anunţat că, din cauza unor probleme, vacanţa a suferit o întârziere de o zi. A doua zi, reprezentanţii societăţii de turism l-au contactat din nou şi i-au transmis că amânarea se prelungeşte cu încă 24 de ore, din cauza unor neînţelegeri cu reprezentanţii hotelului din Turcia. Ulterior însă, clientul nu a mai reuşit să ia legătura cu agenţia din Sectorul 1.

Printre agenţiile percheziţionate de anchetatori se regăsesc „Iulia Travel”, „Big Travel”, „Virgin Tours”, „Best Comtour” şi „Carpe Diem Travel”, au precizat surse din Poliţie.