Primăria municipiului Baia Mare este vizată de perchezițiile de joi ale procurorilor DNA în cazul unui dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2015 – 2016, au declarat surse judiciare.

DNA a anunțat că procurorii efectuează joi percheziții în patru locații situate în municipiul Baia Mare, dintre care una la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2015 — 2016.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni corupție, comise în perioada 2015 — 2016. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în patru locații situate în municipiul Baia Mare, din care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA, citat de Agerpres.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.