Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat luni că PDL nu va depune amendamente pe proiectul de lege privind descentralizarea, ci va încerca să iniţieze o moţiune de cenzură şi va solicita sprijinul UDMR, PPDD şi al PNL.

La BPN al PDL s-a decis să nu fie depuse amendamente la acest proiect de lege, fiind considerat neconstituţional. În egală măsură, PDL intenţionează să atace proiectul de lege la Curtea Constituţională, dar înainte va încerca să depună o moţiune de cenzură pe acest proiect de lege şi va solicita colaborarea UDMR, PPDD chiar şi a PNL. În cazul în care pentru această moţiune de cenzură nu sunt strânse semnăturile necesare, va fi depusă o moţiune simplă„, a spus Săftoiu.

E un moment foarte bun să vedem cine se află în opoziţie faţă de putere, e un test„, a precizat Adriana Săftoiu, întrebată dacă se va strânge numărul necesar de semnături.

Purtătorul de cuvânt al PDL a menționat că PNL ar putea susține această moțiune de cenzură, deoarece proiectul pentru legea descentralizării este “de tip stânga”.

Săftoiu a mai declarat că liderii de grup ai PDL vor discuta cu celelalte partide pentru a strânge semnăturile necesare depunerii unei moţiuni de cenzură.