PDL i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o invitaţie pentru a participa la Convenţia Naţională a partidului, din 23 martie, în care va fi ales noul preşedinte al formaţiunii.

Subiectul a fost discutat în şedinţa Comisiei de vineri, la solicitarea iniţiatorului moţiunii ”România Dreaptă. PDL dincolo de lozinci”, Vasile Blaga, decizia fiind luată cu votul unanim al membrilor Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare.

”Prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL este binevenită şi ne-ar onora atât pe noi, ca organizatori ai Convenţiei, cât şi pe cei 5.000 de delegaţi care vor veni la Bucureşti să îl aleagă pe preşedintele partidului”, a declarat Ioan Bălan, preşedintele COCNE.

Comisia s-a reunit vineri în şedinţă pentru a discuta aspecte legate de organizarea reuniunii din 23 martie pentru alegerea noii conduceri a partidului, la care vor participa 5.000 de delegaţi, şi pentru a soluţiona contestaţiile primite din teritoriu cu privire la alcătuirea listelor de delegaţi, potrivit precizărilor vicepreşedintelui PDL Sulfina Barbu, membru al comisiei.