Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte joi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei mai cunoscuţi în tradiţia bisericii, ei fiind totodată şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.

În această zi sunt prăznuiţi toţi îngerii şi arhanghelii, numele sarbătorii fiind Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.

Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor, în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor

Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă în limba ebraică, „Cine este ca Dumnezeu?”.

Sfântul Arhanghel Gavriil înseamnă în limba ebraică, „bărbat-Dumnezeu”.

Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor.