Programul Alimentar Mondial (PAM), cu sediul la Roma/ le va acorda ajutor alimentar celor aproximativ 125.000 de persoane, refugiaţi palestinieni din tabăra Yarmouk din Damasc şi sirieni blocaţi în teatrul de război, a anunţat vineri PAM într-un comunicat.

Pe teren, PAM îşi coordonează activitatea cu Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni.

În prezent, PAM oferă lunar asistenţă alimentară unui număr de 1,5 milioane persoane din 14 guvernorate siriene, având prioritate persoanele strămutate provenind din zonele cele mai fierbinţi ale conflictului armat putere-opoziţie, declanşat în martie 2011 în ţara arabă.

Pentru a-şi putea desfăşura activitatea în 2013, PAM are nevoie de 123 de milioane dolari.

Mii de refugiaţi palelstinieni au revenit joi în tabăra Yarmouk, în pofida continuării tirurilor cu focuri de armă.

În cel mai recent raport privind Siria, anchetatori ai ONU consideră că ‘întregi comunităţi’ sunt ameninţate de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad.