Primarul municipiului Săcele, Radu Florea Nistor, a anunțat că în maximum 30 de zile lucrările la ocolitoarea municipiului vor fi finalizate.

Investiţia se cifrează la 10,3 milioane de lei (fără TVA) şi a fost suportată în totalitate de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor (respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România).

Acest tronson are o lungime de 4,3 km şi face legătura între DJ 103 B (spre Tărlungeni), trece prin spatele platformei industriale Electroprecizia SA şi se intersectează cu DN 1 A în zona cartierului Gârcini.

„Lucrarea se află pe ultima sută de metri. Mai sunt necesare necesare finalizarea rigolelor, a marcajelor rutiere, mutarea câtorva stâlpi de la rețeaua de energie electrică și devierea conductei de alimentare cu apă a cartierului Electroprecizia”, a precizat primarul Radu Nistor Florea.