Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri în ședința de Guvern că miniștrii vor trebui ca în perioada următoare să reducă numărul de consilieri până la jumătate din câți dețin în prezent, iar această reorganizare este valabilă pentru tot aparatul central unde sunt ”sute și mii de oameni în plus prin birouri”.

”Tot în pregătirea bugetului, astăzi facem un pas mic pentru buget, dar un pas mare pentru ideea pe care vrem s-o transmitem: reducem numărul de consilieri de la fiecare ministru și secretar de stat, și cel de agenție cu grad de secretar de stat. E un semnal pe care după aceea, până în luna martie, fiecare dintre dumneavoastră dintre miniștri, după aprobarea bugetului trebuie să-l continuați și anume: reducerea – eu am propus la jumătate pentru că sunt o fire optimistă – a tuturor funcțiilor de conducere din aparatul central, directori generali, directori, șefi de servicii, la jumătate. O să vedeți că funcționează ministerele și cu jumătate din funcțiile de conducere”, a precizat Ponta în sedința de Guvern.

Acesta a explicat că reducerea personalului din aparatul central poate duce pe viitor la o remunerare mai mare pentru ”cei care au performanță”.

El a punctat că această reorganizare trebuie făcută și în structurile deconcentrate, susținând că în companiile mari sunt ”mii de oameni în plus prin birouri”.

”După aceea, pe măsură ce mergem, avansăm și cu regionalizarea, cred că același lucru trebuie să facem în primul rând în structurile deconcentrate, unde nimeni nu mai știe acum câți, câte mii de oameni avem în tot felul de structuri deconcentrate, în companii, și acolo dl Vosganian, dl Niță, dl Fenechiu, cei care aveți companii mari cu sute și mii de oameni în plus prin birouri, nu vorbesc de săracul ceferist care stă în frig sau cel care repară drumuri, vorbesc de cei de prin birouri”, a explicat Ponta.

”Deci, dacă reușim să facem în acest an o restructurare, dar nu o restructurare cu toporul, 25% că și la cel care are coada mai lungă și la cel care are coada mai scurtă, ci o restructurare care să aibă un sens și care să explicăm de ce într-un loc am redus cu 5 (persoane), într-un loc am redus cu 500. Sunt obiective pe care le putem face în prima parte a anului, cât oamenii încă au încredere, cât oamenii au răbdare și cât timp explicăm foarte bine”, a mai spus acesta.