Peste 500 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează din nou, luni, pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii aşteptând „un răspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveşte privatizarea”. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, au venit la sediul Guvernului luni dimineaţa, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situaţia Oltchim.

Salariaţii solicită plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea producţiei şi demisia preşedintelui sindicatului, Mihai Diculoiu, pe una dintre pancarte fiind scris „DICU-ROIU”.

Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, a declarat că oamenii aşteaptă un răspuns privind privatizarea, susţinând că este nevoie de bani pentru repornirea instalaţiilor.

El a mai spus că managerul interimar al combinatului, Radu Olaru, este la Bucureşti „pentru deblocarea sumelor necesare avansului pe august”.