Aproximativ 400 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, luni, în faţa pavilionului administrativ, pentru că nu şi-au primit salariile pentru lunile septembrie şi octombrie, la un moment dat având loc o altercaţie între muncitori.

Potrivit liderului interimar de sindicat, Corneliu Cernev, oamenii aşteaptă un răspuns de la actuala conducere cu privire la data când le vor fi achitate salariile pentru lunile septembrie şi octombrie.

La protest au venit şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea, prefectul judeţului Mircea Alexandru Nadolu şi senatorul PSD Laurenţiu Coca, care au fost huiduiţi de muncitori.

Salariaţii au strigat „Hoţii” şi au cerut ca premierul Victor Pontasă vină la Râmnicu Vâlcea pentru a-i lămuri cu privire la situaţia combinatului Oltchim.