Teza pe tema „Personalitatea şi conştiinţa” a ministrului Annette Schavan, susţinută la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Dusseldorf s-a demonstrat ulterior a fi un plagiat. Aproximativ 60 de pagini din cele 351 ar fi fost copiate din alte lucrări.

Ulterior, a urmat o anchetă în cadrul universităţii, iar membrii Consiliului au stabilit că între-adevăr este vorba despre plagiat. „Comisia facultăţii a luat decizia finală de a declara teza de doctorat nulă şi de a anula titlul de doctor cu 12 voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere”, a anunţat Bruno Bleckmann, Decanul Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Düsseldorf.

Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, a recunoscut că există o serie de omisiuni în lucrarea sa, însă a negat acuzaţiile de plagiat. Avocatul ministrului a anunţat că va ataca decizia în instanţă.