Stabilirea candidatului Alianţei Dreptate şi Adevăr la prezidenţiale s-ar putea face în toamnă iar acesta ar putea fi la fel de bine şi unul din afara Alianţei, chiar susţinut de un alt partid politic, a declarat joi, la Galaţi, liderul Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat ce părere are despre un posibil candidat la prezidenţiale care să fie femeie, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns că ar fi “foarte încântat” de o astfel de perspectivă.

Nu am gândit în momentul de faţă în cadrele înguste ale apartenenţei la cele două partide – PFC sau PNŢCD – pentru că în înţelegerea noastră la Alianţă contează principiul şi profilul, nu ne-am gândit la o persoană, un nume propriu. O candidatură unică la prezidenţiale are ca scop strategic reechilibrarea vieţii politice în România, asta e miza, nu să aduci un nume de familie în coloana prezidenţială, să se bucure de o vară la Neptun…Să ne hotărâm la o persoană indiferent că nu este în PFC sau este, că nu este în niciun partid, sau este dintr-un alt partid, nu contează, important este să avem toţi acelaşi numitor comun, nu este un compromis, ci o necesitate… Şi da, sprijin intrarea doamnelor în politică, mi se pare absolut natural asta dar îmi pare rău că descoperim doar ciclic cât de mare nevoie este de a fi cu toţii participanţi egali la jocul politic şi nu doar unii”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit acestuia, după evaluarea tuturor filialelor FC din ţară, acţiune care se încheie la Galaţi, sâmbătă, la Covasna, va avea loc şedinţa Colegiului Director, unde se vor stabili şi obiectivele pe termen scurt şi lung- atingerea, până în toamnă, a unui număr total de membri de peste 15.000, existenţa de filiale locale în toate judeţele ţării, organizarea şcolii de vară la Constanţa.

Referindu-se la activitatea desfăşurată de PFC în cadrul Alianţei D.A., Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că alianţa va avea candidaţi unici la prezidenţiale şi europarlamentare, la acestea din urmă scorul electoral stabilit fiind obţinerea a 8-10%, ceea ce ar însemna două-trei mandate de europarlamentar.

După epuizarea anului electoral 2014, Alianţa D.A. va avea ca strategie, până în 2016, o “formulă de federare în acţiune politică a tuturor partidelor şi ONG-urilor cu scop politic, care se regăsesc în jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic românesc”.

Preşedintele Partidului Forţa Civică şi copreşedinte al Alianţei D.A.(PFC + PNŢCD), Mihai Răzvan Ungureanu se află, joi, la Galaţi, pentru a evalua activitatea filialei locale. Liderul FC s-a mai întâlnit în prima parte a zilei şi cu profesorii universitari şi studenţii facultăţii private Danubius, iar în a doua parte a zilei are în program o întâlnire cu oamenii de afaceri, dar şi cu membrii şi simpatizanţii partidului.