Atacurile din data de 30 martie asupra procurorului de Kaufman, Texas, Mike McLelland, și soției sale au generat o mediatizare intensă, ce se concentra, în mare parte, pe posibilii suspecți. Faptul că uciderea lor s-a întâmplat la numai 11 zile după asasinarea Directorului Departamentului de Corecție al statului Colorado, Tom Clements, i-a făcut pe mulți să creadă că cele două incidente pot fi asociate sau că membrii aceleiași grupări de prizonieri au ucis cele trei victime. Deocamdată, aceste corelări rămân ipotetice, făptașul crimei în cazul soților McLelland fiind încă necunoscut.
Ceea ce știm este că victimele au fost omorâte în casele lor – o soartă extrem de rară în cazul personalului federal. Până nu vor fi stabilite legături concrete între evenimente, vom lăsa speculațiile în sarcina media și ne vom ocupa cu revizitarea importanței măsurilor de securitate la domiciliu.
Evaluări inițiale
Câteva elemente, incluzând costurile și estetica locului, fac parte din măsurile de siguranță moderate și de bun simț. Dar instalarea acestor măsuri necesită, în primul rând, o evaluare amănunțită a securității. Înțelegerea mediului securității și identificarea posibilelor pericole determină rezidenții – și, dacă este nevoie, experții în probleme de securitate – să ia decizii în cunoștință de cauză în alegerile pe care le fac, de la amplasamentul reședinței până la instrumente specifice precum alarmele, iluminatul și gardurile. Planificarea eficientă a siguranței domiciliului pornește din exterior. Dar abordarea exterior-interior depinde de evaluările securității în aceeași măsură în care depinde de măsurile fizice de siguranță. În acest caz, primul pas este estimarea nivelului de siguranță al regiunii generale în care se află reședința, luând în considerare istoricul criminalității, terorismului și tulburărilor civile din statul și orașul în care se află locuința. În mod evident, nivelul de siguranță al mediului din Lincoln, Nebraska diferă considerabil de cel din Lagos, Nigeria.
O bună evaluare a securității nu se oprește numai asupra criminalității. Amenințări de dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele, uraganele și tornadele trebuie luate în considerare, precum și amenințarea legii marțiale sau interdicțiilor impuse de guverne ce pot izola rezidenții și chiar lăsa fără alimente și servicii de bază. În astfel de regiuni, un plan de securitate bun ar include posibilitatea unei întrețineri independente în cazul unor distrugeri ale infrastructurii sau transportului. De asemenea, va trebui să includă și o procedură de evacuare.
Următoarea estimare ar trebui să vizeze particularitățile cartierului, punctele tari și vulnerabilitățile reședinței în sine. În definitiv, conținutul unei anumite case poate determina probabilitatea ca ea să devină o țintă. O casă ce conține o colecție de artă în valuare de miloane de dolari este mult mai posibil să fie luată în vizor de către hoți decât o casă ce nu găzduiește astfel de extravaganțe. În cazul în care este posibil ca poliția să nu răspundă în timp util – sau deloc – atunci planurile de siguranță trebuie ajustate la acest scenariu. Dacă se poate, ar trebui studiat istoricul criminalității zonei respective. Acest istoric va oferi o idee generalî asupra tipurilor de infracțiuni ce pot fi întâlnite. Cu toate acestea, în multe locuri se întâmplă ca infracțiuni serioase să nu fie declarate la poliție din cauză că polițiștii nu sunt considerați – pe bună dreptate sau nu – de încredere. În astfel de cazuri în care rapoartele oficiale ale guvernelor nu sunt demne de încredere, se cere un studiu mai amănunțit. De asemenea, și cartierele din vecinătatea locuinței trebuie evaluate, întrucât infracțiunile pot degenera și în alte zone. În mod special, cei care locuiesc în zone rurale vor avea motive neobișnuite de îngrijorare. În timpul recuperării după un dezastru, crimele violente sau atacurile militare ar fi mai dificil de condus într-o zonă izolată sau într-un oraș cu o infrastructură slab dezvoltată. În multe zone mai izolate, este posibil ca poliția să nu poată răspunde cu promptitudine.
Planurile orașelor și geografia lor sunt, de asemenea, esențiale într-o evaluare a securității unui loc. Unele poziționări ale străzilor sunt, spre exemplu, pe placul criminalilor și potențialilor atacatori din cauză că oferă un acces ușor la alte cartiere. Pot furniza și rute pentru evadări rapide, după incidente. Și comunitățile îngrădite cu o singură intrare pot fi folosite ca înfundături; toți rezidenții zonei respective trebuie să treacă prin poarta care poate fi folosită de posibilii infractori în avantajul lor.
Cartierele cu copaci și tufișuri, casele abandonate, parcelele goale și străzile aglomerate pot fi folosite de infractorii angajați în urmărire ce au nevoie să stea neobservați. Hotărârile sau acordurile locale cu privire la restricțiile construirii unor ziduri sau folosirii unor măsuri de siguranță cum ar fi grilaje la ferestre sau diverse forme de iluminare, trebuie luate în considerare în evaluarea gradului de siguranță într-un cartier.
O abordare stratificată
Abordarea din exterior spre interior în dezvoltarea unui plan de securitate pentru domiciliu eficient presupune tratarea locuinței ca un obiectiv cu cinci straturi de protecție. Stratul de la extremitatea exterioară include regiunea din afara perimetrului proprietății. Al doilea strat urmărește linia proprietății. Al treilea este perimetrul proprietății, exterior casei, ce include grădina sau curtea. Al patrulea este dat de structura casei în sine, iar ultimul, aflat la extremitatea interioară, este un loc securizat înăuntrul casei folosit ca adăpost în cazul unui atac sau unei intruziuni.
Primul strat
În majoritatea cartierelor din țările dezvoltate, poliția asigură protecția în cazul primului strat. În unele cazuri, protecția este întărită de programele de supraveghere a cartierelor. În zone mai prospere, firme de pază private asigură protecția. Dacă nu sunt disponibile patrule strict pentru asigurarea protecției, rezidenții caselor ar trebui să construiască o relație de cooperare cu vecinii lor. Dacă este posibil, ar fi bine ca străzile și zonele din primul strat să fie bine luminate în timpul nopții pentru a descuraja urmăririle și activitățile criminale.
Al doilea strat
Al doilea inel pornește dintr-o linie care marchează clar perimetrul proprietății private. Linia proprietății poate include bariere fizice, cum ar fi garduri sau împrejmuiri cu gard viu, pentru descurajarea intruziunii neintenționate sau accidentale. Evident, trebuie luate în considerare și aspectele estetice. Un zid înalt cu sârmă ghimpată nu s-ar încadra în peisajul multor zone rezidențiale din Statele Unite și Europa, deși ar fi necesar în multe alte zone periculoase. În zone deosebit de periculoase ar trebui ca agenți de securitate să patruleze perimetrul exterior. Aceștia pot fi agenți armați sau neînarmați ce pot patrula pe jos sau cu mașina. Și câinii de pază sunt excelenți pentru patrulă și detectare, în special alături de un agent înarmat.
Al treilea strat
Pe o proprietate rezidențială întinsă, există posibilitatea ca distanța dintre perimetrul exterior și casă să fie destul de mare. În unele cazuri, vor exista garduri suplimentare sau un zid ce delimitează curtea de restul proprietății, acesta constituind al treilea inel de apărare. Este dificil de păzit o zonă foarte întinsă; o zonă mai mică, în jurul casei, poate fi acoperită cu mult mai mult succes. Într-un mediu urban aglomerat, e posibil să existe numai câțiva metri între linia proprietății și pereții exteriori ai casei, iar acest strat nu se ia în considerare pentru că linia proprietății coincide cu perimetrul curții.
Într-adevăr, a avea domiciliul în mediul urban presupune o serie de considerații. În unele cazuri, un apartament la un etaj superior într-o clădire bine păzită poate fi o alegere înțeleaptă întrucât administrația clădirii suportă costurile și sarcina asigurării protecției. Un bloc de apartamente bine securizat este, de fapt, o versiune condensată a comunității îngrădite. Locuirea în astfel de apartamente conferă un grad de anonimitate, iar accesul publicului este limitat prin folosirea unor cartele de securitate sau de către portari. Cu toate acestea, trebuie luate în considerare calitatea sistemului de siguranță folosit în clădire, eficiența personalului, precum și riscul de a te afla în apropiere de o posibilă țintă valoroasă, ce te poate implica din neatenție într-un atac. Mai mult, locuirea într-un apartament complică planurile de evacuare în caz de incendiu. O altă problemă ce poate apărea într-un bloc este ca administrația să nu permită modificarea ușii exterioare sau încuietorilor, în caz de necesitate.
Al patrulea strat
Zidurile, ușile și ferestrele reședinței reprezintă al patrulea inel. În termeni practici și legali, această barieră poate și trebuie protejată în la nivelul considerat potrivit în evaluarea generală a securității și, la nevoie, apărată de către forțele de securitate. Exteriorul casei ar trebui să aibă propriul sistem de apărare pasivă, ce include construcții suplimentare, încuietori, elemente de urbanistică și proceduri de securitate, și un sistem de apărare activă, ce include alarme, sisteme de detectare și personal de pază.
Trebuie acordată o atenție specială rezistenței, calității și instalării ușilor și încuietorilor. Un zăvor extrem de profesionist poate da rezultate foarte bune. Dacă ușa se află lângă o fereastră, ar trebui folosit un sistem de încuietori cu cilindru dublu. Fixarea încuietorii în pardoseală poate consolida aceste încuietori. În mod ideal, ele ar trebui să fie selectate și instalate de specialiști. Însă, și cea mai bună încuietoare din lume, chiar și atunci când este instalată într-o ușă metalică sau într-una din lemn masiv, poate fi ușor de lovit dacă este instalată într-un cadru de lemn ieftin cu glaf subțire. Există câteva produse în comerț care întăresc glafurile ușilor pentru a îngreuna spargerea lor.
Trebuie acordată o atenție specială și ferestrelor, în special celor de la parter. Cele mai multe încuietori din comerț ce vin la pachet cu ferestrele casei sunt ușor de spart când fereastra este forțată, și chiar și încuietorile care au un sistem decent anti-spargere pot fi distruse prin zdruncinarea ferestrei, dacă ea este făcută din sticlă obișnuită. Ferestrele rezistente la spargere sau folosirea unei pelicule pentru întărirea geamului pot ajuta în caz de amenințare. În cazuri extreme, ferestrele de la parter pot fi îngrădite cu grilaj, și chiar și cele de la etajele superioare dacă se poate avea acces la ele dintr-un copac sau de pe un zid. Dacă ferestrele sunt îngrădite, iar trebui instalate ieșiri de urgență în alte părți, pentru a fi folosite în caz de incendiu. Când este posibil, elemente de decor cum ar fi gardurile vii ar trebui ținute departe de pereții ferestrelor și ușilor, sau tăiate scurt pentru a nu fi folosite pe post de ascunziș de către posibilii intruși. Un alt sistem de apărare pasivă este luminarea intensă a întregului perimetru al reședinței. În plus, orice scară ce oferă acces la acoperiș ar trebui ținută închisă sub cheie.
O măsură de protecţie activă importantă este instalarea unui sistem de alarmă rezidenţial puternic. Sistemul ar trebui să aibă o sursă alternativă de alimentare cum ar fi bateriile, în cazul în care curentul electric este căzut sau deconectat. De asemenea, este recomandat un telefon mobil de rezervă în cazul în care liniile telefonice sunt căzute. Pentru întărirea uşilor şi ferestrelor, ar trebui folosite detectori de mişcare şi detectoare de geam spart. Este foarte important să ştim că nici cel mai bun sistem de alarmă nu va fi eficace dacă rezidenţii casei nu îl folosesc.
Al cincilea strat
Dacă un intrus trece de perimetrul casei, locatarii trebuie să se îndrepte imediat către ultimul inel de protecţie – o cameră izolată, spre exemplu. Această retragere înăuntru va depinde de tipul de ameninţare. În Africa de Sud, această zonă a casei este adesea protejată de o uşă interioară de metal, cunoscută drept “uşa viol”, dar refugiul poate fi şi dormitorul, baia sau chiar o debara mai mare care este echipată cu uşi şi încuietori puternice care adaugă încă o barieră în calea intrusului. Familiile înstărite au, de cele mai multe ori, adăposturi bine făcute şi securizate în casele lor, rezistând în faţa unui atac de durată.
Nu toate planurile de securitate prevăd acest tip de adăpost, deşi dacă evaluarea generală a siguranţei prevede crearea unei astfel de camere, ar trebui respectată indicaţia. Dacă este nevoie, camera de siguranţă ar trebui să se afle la etajul unde sunt şi dormitoarele. În acea cameră sau în alta care se va folosi pe post de adăpost trebuie depozitate anumite produse şi obiecte.
Camera de siguranţă poate fi echipată cu arme de foc pentru apărare, deşi decizia de a deţine arme de foc pentru auto-apărare la domiciliu este una personală specifică fiecărei familii şi fiecărui membru al familiei, în funcţie de capacităţile lor de a folosi astfel de arme. Aflate pe mâinile unei persoane bine instruite care doreşte să folosească arme mortale într-o situaţie de urgenţă – şi nu toată lumea vrea acest lucru – armele de foc pot fi extreme de folositoare în împiedicarea intruşilor violenţi. Ele pot face diferenţa între viaţă şi moarte sau libertate şi captivitate. Dacă ajung să fie folosite, armele trebuie să fie bine întreţinute, pentru a fi folosite rapid în condiţii de stress şi bine securizate în camera de siguranţă.
Camera de siguranţă ar trebui să conţină, de asemenea, materiale şi alimente de care ar avea nevoie rezidenţii în timpul unui atac. Acestea includ truse de prim-ajutor şi medicamente de care ar avea nevoie cei închişi imediat. În cazuri particulare, camera poate include şi un inhalator pentru astmatici sau insulină şi zahăr pentru diabetici. Dacă tot curentul electric este tăiat, este nevoie de surse alternative de lumină, precum lanternele. O lanternă tactică cu putere de iluminare stroboscopică poate fi folositoare. În plus, ar fi folositoare în cameră şi apă şi alimente de bază pentru situaţii de urgenţă, cum ar fi batoanele energizante.
În camera de siguranţă ar trebui să se găsească şi glugi pentru fum pentru fiecare membru al familiei, în cazul în care porneşte un incendiu în casă. Ambasadorul SUA Christopher Stevens şi ofiţerul de comunicaţii Sean Smith au murit în Benghazi, Libia, din cauza inhalării fumului, nu din cauza unor răni de armă. Erau încuiaţi în camera de siguranţă fără glugi pentru fum când islamiştii au incendiat cădirea.
Ca orice altă precauţie, o cameră de siguranţă este inutilă fără a fi sprijinită de un plan, iar un plan este inutil dacă nu este urmat îndeaproape de fiecare membru al familiei. Fiecare casă ar trebui să aibă şi un plan de evacuare, iar în unele locuri, fenomene precum cutremurele şi tsunami ar trebui să fie prevăzute în astfel de planuri.
Am prezentat în detaliu problema planurilor de securitate pentru reşedinţe şi instrucţiunile pentru situaţii de urgenţă; deşi poate suna prescriptivă această discuţie, securizarea vigilentă a reşedinţei poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
