Marea Britanie urmează să fie dată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), pentru un presupus eşec în a evalua în mod corect dacă imigranţi din Uniunea Europeană (UE) au dreptul la ajutoare sociale.

Marea Britanie este acuzată de discriminarea imigranţilor din state membre UE care au locuit şi muncit în această ţară. Este vizat ca încălcând legislaţia Uniunii un test suplimentar de rezidenţă aplicat de Londra pentru a stabili dacă imigranţii sunt eligibil să primească ajutoare sociale, relatează BBC News online.

UE are un test standard aplicat de către statele membre cu scopul de a stabili eligibilitatea unui imigrant în a primi plăţi în domeniul bună stării. Însă testele britanice cu privire la dreptul de rezidenţă îl exced şi restricţionează la un anumit număr de ajutoare în domeniul securităţii sociale care, altfel, ar fi disponibile pentru cei ce imigrează în Marea Britanie din alte ţări membre UE.

BBC apreciază că CE este convinsă că Londra încalcă legislaţia europeană, iar câtorva mii de persoane li s-ar fi interzis astfel, în mod incorect, accesul la ajutoare sociale. Comisia va anunţa că dă în judecată Marea Britanie la CEJ din cauza modului în care Londra evaluează dacă cetăţeni UE sunt îndreptăţiţi să primească ajutoare sociale, aprecizează postul.

Guvernul britanic a anunţat recent că intenţionează să reducă şi mai mult accesul imigranţilor la prestaţii sociale. Regina a anunţat în discursul său în Parlament proiecte de lege privind obligarea imigranţilor pe termen scurt să plătească pentru îngrijiri prin Sistemul Naţional britanic de Sănătate (NHS), privind obligarea proprietarilor să verifice statutul de imigranţi al chiriaşilor şi privind împiedicarea imigranţilor clandestini de a obţine permise de conducere.