Formaţia ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa spaniolă Real Sociedad, într-un meci contând pentru prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor.
Golurile au fost marcate de Alex Teixeira, în minutele 65 şi 87. Meciul a fost arbitrat de o brigadă din România, cu Ovidiu Haţegan la centru.

În celălalt meci al grupei A, Manchester United (Anglia) a trecut de Bayer Leverkusen (Germania), scor 4-2. Pentru Manchester au marcat Rooney ’22, ’70,Van Persie ’59 şi Valencia ’79, iar pentru Bayer Leverkusen au înscris Rolfes ’54 şi Toprak ’88. Etapa următoare programează, la 2 octombrie, meciurile Şahtior Doneţk – Manchester United şi Bayer Leverkusen – Real Sociedad.