Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, s-au întâlnit în localitatea Floreni din Republica Moldova şi au venit în satul Sculeni, raionul Ungheni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldoveni.

Cu această ocazie, Leancă a declarat că această decizie este una istorică, foarte importantă pentru toți cetățenii. El a felicitat toți membrii politici aflați pe o parte și alta a Prutului și a precizat că acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul UE și mai ales fără cel din România.

Astfel, prin această decizie istorică, luată de către colegii noştri din Uniunea Europeană, noi am devenit mult mai liberi, noi am reuşit să dărâmăm un zid care nu mai era vizibil, dar pe care îl resimţeam noi atunci când doream să comunicăm cu prietenii, partenerii, fraţii noştri de dincolo de Prut. Este o mare realizare a societăţii din Republica Moldova, este o mare realizare a tuturor, a noastră, dar bineînţeles că această realizare a fost posibilă datorită unei conlucrări nemaipomenite, fără precedent, cu partenerii, prietenii noştri europeni şi în mod special cu prietenii noştri din România”, a declarat premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, într-o conferință comună cu omologul său din România, Victor Ponta.

Acesta a mulțumit României pentru decizia guvernului de a aloca Moldovei 20 de milioane de euro pentru reconstrucția grădinițelor și pentru alte decizii cum ar fi gazoductul din Iași de care vor beneficia cetățenii moldoveni, dar și pentru construirea și reconstruirea unor poduri care au fost distruse.

Vreau să îi mulţumesc pentru decizia guvernului de la Bucureşti de a ne asista cu 20 de milioane de euro pentru reconstrucţia grădiniţelor din Republica Moldova, şi din câte cunosc eu şi grădiniţa din satul Sculeni va beneficia de în jur de 600.000 de lei pentru ca copiii, generaţia viitoare, viitorul nostru, să aibă condiţii mult mai bune, mult mai decente. Cu Victor Ponta am lansat în 27 iunie anul trecut gazoductul Iaşi – Ungheni. Tot cu dl Ponta am convenit să construim sau să reconstruim mai multe poduri care au fost de-a lungul anilor peste Prut şi au fost distruse, asta ne-a fost soarta noastră vitregă. Inclusiv un pod va fi aici – sau al doilea pod – aici, la Ungheni, ceea ce ne va permite să dezvoltăm relaţiile economice între ţările noastre”, a spus Leancă.

De asemenea, acesta a felicitat toți oamenii politici pentru sprijinul acordat în această decizie.

În această zi, sigur că vreau să aduc mulţumiri şi preşedintelui României, Băsescu, şi membrilor guvernului, parlamentarilor români, pentru acest efort conjugat, care ne-a permis să ajungem astăzi, în această zi. Dar suntem abia la mijloc de cale, aş spune eu. Sigur că vreau să mulţumesc şi colegilor mei din fostul guvern, din actualul guvern, celor care au muncit zi şi noapte pentru ca această zi să devină posibilă”, a încheiat acesta.