Liderul Coreei de Nord Kim Jong-un a desemnat o mică insulă sud-coreeană din apropierea frontierei maritime între Sud şi Nord drept prima ţintă în caz de conflict, în timp ce tensiunile rămân foarte puternice în peninsulă, scrie marţi presa oficială nord-coreeană. În ultimele zile, Coreea de Nord a ameninţat cu un „război termonuclear”, avertizând Statele Unite că se expun unei „lovituri nucleare preventive” şi a denunţat luni armistiţiul care a pus capăt războiului Coreei din 1953

Insula Baengnyeong va fi prima vizată de armata nord-coreeană, a anunţat Kim Jong-un, în cadrul unei vizite la cazărmi militare, în apropiere de frontieră, luni, prima zi a manevrelor militare comune efectuate de Seul şi Washington şi puternic condamnate de Phenian.

În ultimele zile, Coreea de Nord a ameninţat cu un „război termonuclear”, avertizând Statele Unite că se expun unei „lovituri nucleare preventive” şi a denunţat luni armistiţiul care a pus capăt războiului Coreei din 1953.

La originea acestui context tensionat stau lansarea reuşită în decembrie a unei rachete considerate de Seul şi aliaţii săi o rachetă balistică, urmată de un al treilea test nuclear în februarie şi nde noi sancţiuni votate vineri de Consiliul de Securitate al ONU.