Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, joi dimineaţa, într-o conferinţă de presă la Sibiu, răspunzând unei întrebări, că este „dispus să discute” o eventuală preluare a preşedinţiei PNL în cazul în care actualul preşedinte, Crin Antonescu, ar câştiga alegerile pentru Cotroceni.

„Este posibil ca atunci sa devin una dintre persoanele care intră în discuţie. Dacă va fi aşa sau nu vom vedea atunci. Nu cu gândul acesta am intrat în PNL, dar, dacă atunci se va pune problema, sunt dispus să discut”, a declarat Johannis.

Primarul de Sibiu, Klaus Johannis, a anunţat, miercuri, la sediul PNL, că a devenit membru al acestei formaţiuni, el arătând că s-a alăturat liberalilor în urma invitaţiei lui Crin Antonescu, care l-a onorat.

Johannis a afirmat că nu va părăsi Forumul Democrat al Germanilor din România, subliniind, însă, că va renunța la calitatea de președinte al acestuia dacă în cadrul Congresului PNL va fi ales într-o funcție de conducere.

Totodată, Johannis a punctat faptul că intrarea sa în PNL nu îi periclitează mandatul de primar, deoarece Statutul Forumului permite membrilor săi să fie şi într-un partid politic. „Nu este afectat deloc statutul meu de primar al Sibiului, este afectat – dacă voi fi ales într-o funcție de conducere – statutul meu de președinte al FDGR”, a completat acesta.