Primul ministru sârb Ivica Dacic şi omologul său croat Zoran Milanovic s-au angajat miercuri, la Belgrad, să acţioneze pentru ameliorarea relaţiilor dintre statele lor. Relațiile dintre cele două state sunt  la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, după alegerea, în mai 2012, a naţionalistului Tomislav Nikolic la preşedinţia Serbiei.

”Am convenit să acţionăm pentru normalizarea relaţiilor dintre statele noastre şi pentru a le scoate din impasul” în care se află, a declarat Dacic, după întrevederea avută cu şeful guvernului de la Zagreb.
”Suntem conştienţi că trebuie să cooperăm, în pofida problemelor asupra cărora nu suntem de acord şi a subiectelor legate în mod emoţional de trecut”, a subliniat Ivica Dacic, citat de AFP.

La rândul său, Zoran Milanovic a declarat că a venit la Belgrad ”pentru a vedea dacă putem face mai mult, Serbia şi Croaţia fiind două ţări vecine care au trăit momente dificile în ultimii 20 de ani”. ”Sper că tensiunea s-a calmat” odată cu această vizită, a adăugat premierul croat.

El a asigurat Belgradul de sprijinul ţării sale în vederea aderării la Uniunea Europeană, din care Croaţia urmează să facă parte începând din luna iulie a.c.

Relaţiile dintre Belgrad şi Zagreb au traversat o perioadă de ameliorare treptată în ultimii zece ani, dar s-au deteriorat în urma comentariilor lui Tomislav Nikolic, la scurt timp după alegerea sa, cu privire la conflictele din anii 1990 din fosta Iugoslavie, declaraţii care au provocat nemulţumiri puternice în Croaţia şi în Bosnia.

O deteriorare suplimentară s-a produs odată cu achitarea de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie /TPI/, în noiembrie 2012, a generalilor croaţi Ante Gotovina şi Mladen Markac, judecaţi pentru crime împotriva sârbilor din Croaţia în războiul din 1991-1995.