Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni că atacurile lui Traian Băsescu din ultima vreme, la adresa lui Victor Ponta, sunt nepotrivite pentru un șef de stat.

Pentru ţinuta unui şef de stat, a unui preşedinte asemenea ieşiri sunt nepotrivite. Ca să nu spun mai multe”, a spus Iliescu.

În ceea ce priveşte contractarea creditului de la CEC de către fiica lui Băsescu, Ioana, pentru cumpărarea unui teren agricol, Iliescu a declarat că nu și-a permis să intervină pentru menținerea în funcție a şefului vreunei instituţii a statului.

Nu (n.r. – îmi permiteam să dau telefoane), pentru că nu îmi permitea ţinuta, nu îmi permitea postul, nu îmi permitea responsabilitatea în care eram. Combăteam asemenea chestiuni. M-am pronunţat public împotriva unor asemenea năravuri şi mentalităţi, aşa că nu puteam să fac aşa ceva. Nu îmi permitea moralitatea mea. Iată că se întâmplă. Asta conturează profilul moral al omului în cauză”, a spus Iliescu.

Referitor la tensiunile apărute în ultima vreme în USL, fostul președinte al țării a afirmat că “guvernarea ridică probleme” și că e “mai uşor să menţii o alianţă în opoziţie decât să o consolidezi fiind la guvernare”.

Eu sper ca înţelepciunea să îi ajute pe toţi şi pe liberali şi social-democraţi ca să consolideze această alianţă pe care se sprijină guvernarea ţării astăzi”, a mai spus Iliescu.