România poate fi furnizoare de expertiză în ceea ce privește sistemul de supraveghere a gripei, urgențele sau legislația antifumat, a afirmat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Șeful statului a susținut la evenimentul „Promovarea sănătății și educație pentru sănătate — Dialog asupra politicilor”, organizat la Palatul Cotroceni, că prezența în România a directorului regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Zsuzsanna Jakab, deschide țării noastre oportunități de colaborare regională și de sprijin acordat în domeniul sănătății de către România țărilor din Regiunea Balcanilor, în cadrul unei structuri de cooperare a OMS.

„Țara noastră poate deveni furnizoare de expertiză pe ariile de performanță cum sunt sistemul de supraveghere a gripei, sistemul de urgență sau legislația antifumat”, a spus Iohannis.

El a afirmat că se dorește identificarea soluțiilor care fac sistemul de sănătate mai eficient și mai performant pentru cetățeni.

„Cu toții suntem afectați de provocările globale care au un impact semnificativ asupra sănătății populației. Migrația, schimbările climatice, pandemiile, siguranța alimentară nu țin cont de granițe și influențează în mod direct și indirect viața cetățenilor europeni. Ele necesită soluții integrate și răspunsuri adecvate”, a afirmat șeful statului.

La eveniment a fost semnat Acordul de colaborare bienală între OMS — Biroul regional pentru Europa și Ministerul Sănătății pentru perioada 2016-2017.

Președintele Iohannis a subliniat că acest acord confirmă „hotărârea noastră de a îmbunătăți guvernanța globală pentru sănătate și de a dezvolta politici și programe de sănătate eficiente”.

De asemenea, Ministerul Sănătății a lansat spre dezbatere Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educației pentru sănătate.

Șeful statului a arătat că este nevoie de creșterea nivelului de conștientizare pentru adoptarea unui stil de viață corect.

„Cred că obiectivul nostru major este o mai bună stare de sănătate a populației, incluzând aici și grupurile vulnerabile. O populație sănătoasă este o populație în primul rând informată. Pentru aceasta avem nevoie de o creștere a nivelului de conștientizare, motivare și educare privind beneficiile adoptării unui stil de viață corect, de acces egal la programe multianuale de promovare a sănătății și educației pentru sănătate la nivel comunitar, dar și de intersectorialitate, de o colaborare eficientă între instituții. Educația pentru sănătate se adresează întregii populații, cu accent pe copii și adolescenți, întrucât conștientizarea importanței prevenției și adoptării unor comportamente sănătoase este necesar să înceapă de la cele mai fragede vârste. În egală măsură, trebuie avute în vedere și grupurile defavorizate”, a spus Iohannis.

El a afirmat că sprijinul pe care Biroul regional al OMS îl poate da României pentru a accelera implementarea unei reforme adevărate este binevenit.

„Prin urmare, Ministerului Sănătății îi revine sarcina de a fructifica parteneriatul cu Organizația Mondială a Sănătății, astfel încât Planul național să își atingă scopurile propuse și să poată atrage fonduri care să susțină noi proiecte”, a adăugat șeful statului.

La evenimentul de la Palatul Cotroceni au participat și ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, reprezentanți ai instituțiilor din domeniul sănătății, parlamentari.